-
Prima / ARBI / Comunicate de presă / Sechestre de circa 2 milioane de lei, aplicate de ARBI a CNA săptămâna trecută
Sechestre de circa 2 milioane de lei, aplicate de ARBI a CNA săptămâna trecută
24.02.2025
536 Accesări
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat 10 bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Inspectoratului de Poliție Cahul și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) al MAI. Printre acestea se numără o încăpere locativă, 3 mijloace de transport, 5 terenuri agricole și un teren pentru construcție. Bunurile au fost indisponibilizate într-un caz de spălare de bani, escrocherie și organizarea migrației ilegale. Totodată, circa 1,6 milioane de lei, sechestrate anterior, au fost confirmate prin încheieri judecătorești.
În perioada de raport, a fost semnat un Acord de colaborare interinstituțional cu Procuratura Generală (PG), Ministerul Finanțelor (MF), Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ). Scopul Acordului constă în consolidarea și eficientizarea procesului de recuperare a bunurilor infracționale.




